3 pentru un titlu

3 pentru un titlu
  • Publicat:
  • Actualizat:

McLaren și Ferrari continuă disputa pentru titlul mondial și în 2009. BMW are pretenții mai mari, Renault vrea să revină în prim-plan, iar Brawn GP este gata să dea lovitura.

Seria disputelor dintre Ferrari și McLaren va continua, mai mult ca sigur, și în acest an, chiar dacă marile rivale n-au ieșit în evidență, prin rezultate, în testele din iarnă. Și Kimi Raikkonen, și Felipe Massa sunt capabili să câștige titlul – primul a făcut-o acum doi ani -, dar forța Scuderiei, așa cum o declară Stefano Domenicali, constă în „capacitatea de a forma o echipă“. McLaren mizează pe Lewis Hamilton, campionul en-titre dovedind în 2008 că are și talent, și tupeu.

Creditată cu șanse este și echipa BMW-Sauber, care, dacă ar fi să ne luăm după obiectivele propuse și atinse în anii trecuți – obținerea de puncte în 2006 (36), clasarea pe podium în 2007 (Heidfeld, de două ori) și victorie de cursă în 2008 (Kubica) -, ar urma să câștige titlul anul acesta. Piloții săi au experiență, mașina se comportă bine, sunt așadar premise pentru un prim succes.

Renault și Brawn GP stau la pândă

Cu 57 de puncte obținute în ultimele opt curse din 2008, Renault are ca obiectiv revenirea în prim-plan. Fernando Alonso susține că are șapte șanse din zece să fie campion, el fiind încântat de schimbările din regulamentul tehnic și de monopostul R29, singurul care va conta pe sistemul KERS (de recuperare a energiei) la Melbourne.

Nici Brawn GP nu este exclusă din această luptă. Ba, din contră, toți vorbesc frumos despre team-ul renăscut după plecarea lui Honda, mai ales că acesta îl are pe Ross Brawn, fostul inginer al lui Ferrari.  „Dacă mă uit la ultimele lor teste, se poate considera că ei sunt cei mai periculoși adversari ai noștri“, a declarat Massa, care crede că Jenson Button și Rubens Barrichello pot fi cei mai rapizi și la Melbourne. Ediția 2009 a CM de Formula 1 va debuta duminică (ora 8:55), cu Marele Premiu al Australiei.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…